O persoană care efectuează raportări privind încălcări ale legii / un avertizor în interes public poate efectua raportarea nominal sau anonim. Din punct de vedere procedural, principalele diferențe între cele 2 modalități de raportare sunt:
A person who reports legal violations or a public interest whistleblower can make the report nominally or anonymously. From a procedural point of view, the main differences between the two reporting methods are:
Operaționalizarea canalului intern/extern de raportare – avertizori de integritate
COSECO WASTE SRL operaționalizează atât canalul intern cât și canalul extern de raportare pentru persoanele care efectuează raportări privind încălcări ale legii (persoane denumite generic avertizori în interes public).
Potrivit cadrului legal (Legea nr. 361/2022), persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziție următoarele modalități de raportare:
Canale interne – în cadrul entităților publice sau private în care își desfășoară activitatea (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. III din Legea nr. 361/2022);
Canale externe – Agenția Națională de Integritate precum și alte entități publice[1] care, potrivit dispozițiilor legale speciale, primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competență (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. IV din Legea nr. 361/2022);
Divulgare publică – presă, organizații profesionale, sindicale sau patronale, organizații neguvernamentale, comisii parlamentare etc. (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. V din Legea nr. 361/2022).
Astfel, persoanele care aleg să se adreseze COSECO WASTE SRL pentru a raporta încălcări ale legii, o pot face doar prin următoarele modalități:
În situația în care COSECO WASTE SRL primește o raportare privind încălcări ale legii și pentru care competența de a examina și de a efectua acțiuni subsecvente se află în sarcina ANI, redirecționarea se realizează cu păstrarea garanțiilor privind confidențialitatea și integritatea.